- Suntem o specie ingenioasa, cu puteri incredibile. Insa puterea care detine suprematia si care ne diferentiaza de celelalte specii, este cea a gandului -

 

 

  • Cine e Gabi Chirila?

Intrebarea aceasta ma amuza tot timpul, pentru ca am doua raspunsuri. 

Tot timpul m-am intrebat cati dintre noi am fost sau suntem curiosi sa aflam care este adevaratul motiv pentru care vrem sa stim “cine este o persoana” in momentul in care o cunoastem. Imediat vrem sa stim cum o cheama, cu ce se ocupa si de unde vine… Cum de nu intrebam niciodata din primul moment “care-i culoarea sau mancarea ta prefereata, ce te face sa plangi sau sa razi”… Pentru ca aceste lucruri sunt complet irelevante pentru creier, cel putin in prima faza. Pentru ca una din functiile primare ale creierul, cel mai complex organism din univers,  este de a ne mentine in viata. De a supravietui. Iar un om sau creatura noua in fata noastra reprezinta - chiar daca suntem constienti sau nu - un potential pericol. Acesta este motivul pentru care este vital sa aflam cine, ce si cum este persoana respectiva, daca putem sa avem incredere in ea si sa ne asiguram in cel mai scurt timp daca reprezinta un pericol. Trebuie sa-i punem o “eticheta”, este felul creierului de a se proteja, de a ramane in control, de a decide daca fugim sau stam la un ceai. E, intr-adevar, fascinant, cel putin pentru mine. Se formeaza o conexiune atat de rapida si imperceptibila, incat nu realizam cand creierul ne da ok-ul sa fim in preajma ei, ci noi o percem ca pe “imi place de x, mai stau pe aici un pic…”

Din perspectiva aceasta am primul raspuns la intrebarea “cine este Gabi Chirila?”.

Sunt instructor certificat de yoga, insa pana sa ajung aici mi-am daruit un deceniu din viata meseriei de actrita, apoi am fost instructor de limba engleza, dealer de arta si bijuterii si lista continua. Important este ca aceste meserii m-au purtat pe multe continente si m-au invatat lucruri pretioase despre oameni si experienta noastra pe acest pamant. 

Ei…? Ce spune creierul…? Te lasa sa fim prieteni…?

Al doi-lea raspuns, si cel pe care-l prefer, este simplu: Gabi Chirila este un suflet care vrea sa ajute alte suflete. Ceva (si nu cineva) care priveste dincolo de aparente, de cum te cheama, ce lucrezi, ce status ai sau ce culoare are pielea ta. Am invatat ca cei mai frumosi oameni sunt aceia care au trecut prin experiente atroce, insa au ales sa ramana buni si umili, intr-o lume in care este mult prea simplu si usor sa te amarasti, sa raspunnzi cu ura si sa provoci durere, pentru ca asta simti in interior. Gabi Chirila este ceva care vindeca ce te doare, oriunde s-ar afla, in corp, minte sau suflet. Acesta e scopul, telul si motivul pentru care sunt aici pe pamant.

 

 

  • Ce sta la temelia colaborarii si care este valoarea practica a increderii?

Am zambit cand am citit pentru prima data intrebarea…am zambit pentru ca raspunsul meu e unul foarte simplu si instant: vointa; vointa sta la baza colaborarii, trebuie sa vrei sa colaborezi in primul rand. Cei patru ani de latina din liceu imi sunt de folos acum, pentru ca daca ma uit la originea cuvantului, a colabora inseamna a lucra impreuna cu cineva. E un dans in doi, cum s-ar zice. Si amandoi partenerii trebuie sa vrea sa danseze, altfel o sa se calce in/pe picioare, foarte romaneste spus. Iar daca ne uitam in jur, absolut totul este construit pe acest concept de colaborare. Este un “give and take - a da/darui si a primi” continuu. Cum colaborezi la munca, acasa, cu experientele prin care treci, si poate cel mai important, cum colaborezi cu tine insuti, pentru ca acest lucru o sa se reflecte asupra colaborarii tale cu cei din jur. Iar daca aceasta colaborare se vrea a fi de succes, atunci ambii parteneri trebuie sa aiba calitati dintre cele mai onorabile: inteligenta emotionala, rabdare, compasiune, abilitatea de a asculta fara a simti nevoia de a raspunde, de a te pune in “papucii celuilalt”… si mai presus de tot (si aici ating a doua parte a intrebarii), ambii parteneri trebuie sa aiba incredere unul in celalalt; daca nu in partener, macar in certitidinea ca acesta are intentiile cele mai inalte vis-a-vis de colaborare. Increderea, una dintre cele mai inalte valori pe lista mea. Increderea in sine, in cei din jur, increderea ca “acest univers este prietenos sau nu”, daca ar fi sa il citez pe Einstein. Un lucru insa stiu sigur, daca nu avem incredere, in ceva, in orice, cum ne putem trezi dimineata, cum putem iesi din casa sa ne rezolvam acele “multe lucruri de pe lista”, avand certitudinea ca ne vom reintoarce la sfarsitul zile inapoi acasa, teferi si nevatamati…? Cu incredere. Cu multa incredere (si curaj, as adauga). Aceasta este motorul care ne sustine viata.

  • Care sunt cei cinci piloni ai sensului?

     Aici va recomand cu drag cartea “Puterea semnificatiei. Cladeste-ti o viata care merita traita”, in care autoarea si jurnalista Emily Esfahani Smith vorbeste despre acesti cinci piloni ai sensului, care se refera la descoperirea sensului sau semnificatiei vietii. O sa impartasesc ce inseamna acestia pentru mine, prin prisma experientelor mele proprii.

 Primul pilon a fost denumit ca fiind apartenenta. Nevoia de a apartine unui grup, unei societati, religii, unui trib, unde esti vazut si apreciat pentru ceea ce esti tu in esenta, si nu pentru ceea ce ai de oferit. Suntem fiinte sociale, viata traita in cadrul unui grup (de orice fel ar fi el), ne asigura (din nou) supravietuirea. Si cu cat relatiile noastre cu cei din jur sunt mai fericite, cu atat ne garanteaza longevitatea experientei noastre pe acest pamant (acest lucru este detaliat de Robert Waldinger in cel mai lung studiu din istorie realizat de Universitatea Harward). Am plecat din tara acum multi ani tocmai din cauza acestui lucru, nu simteam ca apartin aici, in grupul de oameni cu care lucram, cu care imi petreceam 70% din zi. Am dat vina pe tara, cum tindem sa facem cand ceva e in dezechilibru cu noi insine si nu putem vedea sau constientiza acest lucru. Iar dupa ani de calatorit prin lume, in care am vizitat si invatat despre zeci de tari si culturi, am revenit in tara ca sa-mi dau seama ca nu locul era problema, ci grupul. Si grupul l-am gasit doar cand mi-am descoperit scopul vietii mele. 

Scopul (al doi-lea pilon al sensului vietii) sau motivatia care te ridica din pat dimineata, este lucrul poate cel mai ravnit de orice om cu un grad decent de constiinta. Este acel lucru care este mai mare decat tine, sa te folosesti de putearea ta, de ce ai tu mai bun in tine, pentru a-i sluji pe altii, pentru a-i servi, din dragoste si iubire pura, fara a astepta nimic inapoi. Fara un scop, plutesti in deriva, esti doar un spectator al propriei vieti, dar nu esti tu la carma ei. Avem impresia ca viata se intampla pur si simplu. Am invatat de la Tony Robbins, mentorul meu, ca viata ni se intampla. Noua. Pentru noi. Si ca avem puterea de a co-crea aceasta experienta umana. 

Am inteles acest lucru cand am decis sa nu mai plutesc in deriva, cand m-am saturat sa ocup un scaun in public, uitandu-ma la cel mai bun spectacol vazut vreodata “Viata mea”. Insa decizia nu a venit intr-o zi insorita, cand totul era roz si bondareii zumzaiau fericiti din floare in floare si eu eram ferice cu viata-mi. Dimpotriva. Viata a trebuit sa ma tranteasca bine la pamant (inca o data), ca sa pot lua in sfarsit decizia de a-mi urma scopul, care a fost, este si va fi tot timpul, mai presus de mine. Acum nu mai am niciun dubiu. Este singurul motiv pentru care deschid ochii dimineata, sa ajut alti oameni. Mi-a fost dat un dar. De a vindeca. Si pentru a-l onora, este responsabilitatea mea de-l pune in folosul oamenilor. Simt in primele secunde cand privesc chipul unui om daca sufera. Si simt de asemenea o forta care ma trage inspre acea persoana. E independenta de vointa mea, nici sa vreau nu ma pot impotrivi. Si simt cand acea persoana sufera si incearca sa ascunda acest lucru. Sentimentul imi este mult prea familiar,  pentru ca si eu am fost acolo. Prea mult timp. Si nu vreau, nu pot sa vad pe nimeni in starea respectiva. E multa suferinta acolo. Iar yoga m-a invatat ca suferinta e o optiune, nu un lucru imuabil. Avem puterea de a alege daca suferim sau nu si acest lucru vreau sa-l fac cunoscut fiecarei persoane a carei viata mi-e dat sa ating. 

Al trei-lea pilon este arta nararii, sau povestea pe care ne-o spunem noua insine non-stop; despre noi, despre lumea in care traim, despre persoanele din viata noastra, despre toate lucrurile si experientele care ne-au format si conditionat in ceea ce suntem noi azi. Detinem mai multa putere aici decat ne imaginam. Noi alegem daca jucam un rol de victima  sau de invingator. Suntem creaturi cu o nevoie perpetua de a fi in control tot timpul (o alta functie a creierului de a ne mentine in viata). Insa avem falsa impresie ca putem avea control asupra lumii exterioare (oameni, evenimente etc.), cand singurul si adevaratul control pe care il avem este asupra gandurilor noastre. Asupra acestei narative, asupra povestii noastre, in care avem voie sa reformulam, sa re-editam trecutul si/sau prezentul, pentru a putea crea viitorul. Studii recente de la Universitatea din Queens din Canada, arata ca in fiecare zi ne trec aproximativ 6000 de ganduri prin minte (nu vreti sa stiti cat la suta din aceste 6000 sunt aceleasi…). Gandurile ne sculpteaza existenta. Simplu.

Multi ani am crezut ca experientele dificile din trecutul meu, au o greutate mult prea mare sa o pot ridica. Nimeni nu m-a invatat ca nu trebuia sa le ridic, ci sa le dau drumul. Multa munca cu mine insami, carti de psihologie si neurologie, videouri si mentori, ore nenumarate si nopti nedormite de introspectie, filozofia yoga si practica pe saltea, respiratia, afirmatiile, meditatiile, alimentatia, si multe altele…m-au scos la lumina. Greu…sfasietor de greu, cu lacrimi, angoase, crize de panica si anxietate, intr-o singuratate apasatoare, cu neincredere in tot, toti si toate, si cu sentimentul, poate cel mai sufocant pentru un om, ca viata mea nu are rost. 

Am invatat ca nu exista un “salvator” care sa te scoata din abisul chinuitor al mintii si al sufletului. Am realizat ca suntem conditionati de povesti (de mici fiind, mai ales fetele) sa credem ca atunci cand dam de greu, cineva o sa vina sa ne salveze. Cand o sa am copii, acest tip de povesti n-o sa existe in casa mea. Pentru ca te invata sa-ti predai puterea inainte sa inveti ce arma puternica esti. 

Am schimbat firul narativ, mi-am schimbat povestea. Si-am schimbat focusul de pe mine si cat de “nenorocita” sunt, pe “eu sunt propriul meu erou, propriul meu salvator, propriul meu model” si “hai sa vedem pe cine pot ajuta sa se ridice din propria suferinta”, folosindu-ne de cea mai puternica unealta (si totodata arma) pe o detinem : gandul.

Transcendenta, un concept pe care l-am inteles doar prin prisma disciplinei yoga. Al patru-lea pilon al sensului vietii vorbeste despre abilitatea de a ne ridica deasupra acestei vieti materiale si experienta care ne conecteaza cu acel ceva care este mai mare decat noi. Unii il numesc dumnezeu, altii univers, altii inteligenta universala, depinde de cultura, religie, educatie, experienta de viata, inteligenta sau intelepciune. Sunt doar denumiri care vorbesc despre acelasi lucru. Atunci cand realizezi ca exista ceva mai mare decat tine, si ca tu esti parte din acest ceva, un sentiment de calm, de completitudine, de fericire te invaluie. Ego-ul este dizolvat, incetezi sa existi ca “eu”, si devii “noi”. Intelegi si simti ca suntem toti conectati, ca suntem la fel si in acelasi timp diferiti. Ca suntem facuti din aceeasi substanta, avem aceleasi nevoi, dureri si dorinte. Ce ne separa sunt etichetele pe care tot noi ni le-am faurit, care ne divizeaza si creeaza suferinta: cum te cheama, cum arati, din ce familie provii, ce culoare are pielea ta, ce statut sau job ai, cu cine esti casatorit, ce masina conduci sau cate zeroruri are la final contul tau bancar. Uitam ca daca pielea ne este strapunsa, tot sange ne curge prin vene, si tot aceeasi culoare are. 

Ultimul pilon, care pentru mine are o importanta suprema si dupa care imi ghidez intreaga viata, este (si nu intamplator un verb care indeamna la miscare) sa cresti, sa evoluezi. Citatul meu preferat care troneaza deasupra tuturor celorlalte, vine de la un om extraordinar care si-a dedicat mai mult de 40 de ani din viata sa slujeasca, sa ajute oamenii in orice forma posibila, Tony Robbins (l-am amintit mai sus) si care spune in felul urmator:

“Doua lucruri te vor face cu adevarat fericit in viata:

sa daruiesti si sa cresti.” 

Este citatul pe care-l am pe “vision board-ul” meu pe birou si primul lucru pe care-l vad cand ma trezesc. Nu imi pot inchipui viata fara sa invat si sa evoluez, pe toate planurile. Daca nu evoluam, murim. E simplu. Evolutia sustine viata, ne-o arata istoria de milioane de ani. Iar pentru mine a invata, a ma dezvolta, a deveni cea mai buna versiune a mea, inseamna a darui din ce invat mai departe, altor suflete care au nevoie si vor sa invete, pentru a accesa un nivel mai inalt de constiinta; pentru a intelege ca suntem o scanteie din lumina, o raza din soare, si ca, asa cum zice Ram Dass, suntem aici “sa ne indrumam unul pe celalalt acasa”. Acasa fiind aceasta forta care ne-a creat. Suntem mai mult decat credem si de cat vedem.

  • Cum se nasc emotiile? Si ideile false?

Emotiile. Poate cel mai intrigant subiect din intreaga experienta umana si unul din lucrurile care ne deosebeste de celelalte creaturi. Pe cat de creativa sunt, pe atat de analitica.  Cred in latura artistica umana, dar cand vine vorba de lucrurile materiale, am nevoie de acel “quod erat demonstrandum”, nimeni nu-mi poate vinde povesti, idei sau concepte, fara sa fie dovedite stiintific. Cred in matematica, fizica, chimie, la fel cum cred ca exista ceva mai presus de noi care a creat tot ce vedem in jur, inclusiv homo sapiens (cum ne-am auto-proclamat). De aceea o sa incep (inevitabil) prin a defini acest cuvant. Originea vine tot din …(surpriza :D …) latina: emovere - care inseamna a misca, a impinge, a agita. Insa oricat de mult credit le-as da psihologilor, care detin titlul suprem de experti in descifrarea emotiilor, nu mai stiu unde am citit o explicatie extrem de simpla a ceea ce inseamnna o emotie: articolul sau cartea era in engleza si descompunea cuvantul in doua parti : e-motion. 

E - inseamna exact ca in fizica, energie, iar motion se traduce (asa cum spuneam mai sus din latina) ca miscare. Concluzia este simpla si nu avem nevoie de o diploma de doctorat sa intelegem ca emotia este energie in miscare. 

Tot, absolut tot in univers este o forma de energie. Iar energia nu se consuma, se transforma. N-o spun eu, ci Einsten si legea termodinamicii. Ca sa ramai cu mine mai departe si sa intelegi unde merg cu lucrul acesta, ai nevoie sa fi constient ca noi nu suntem corpul nostru, ci suntem o forma de energie, care se foloseste de corpul nostru. Iar acesta, actioneaza ca un burete. Iar daca un burete absoarbe si tine (in functie de capacitatea lui) cat de multa apa poate, la un moment dat o sa dea pe-afara. Exact asa se intampla si cu noi. Sunt diferite energii pe care le creem, prin diferite metode, energii care sunt in continua miscare. Aceste energii sunt traduse in ceea ce numim cu totii emotii. Care pot fi benefice sau nu. Fiecare experienta prin care trecem, fericita sau dificila, lasa o amprenta in memoria corpului, mintii si a sufletului. Cu cat experienta este mai traumatica, cu atat formeaza un “sant” mai adanc in  structura creierului. Ce spuneam la inceput…? Creierul e construit sa ne tina in viata. Si inevitabil acest creier al nostru o sa tina minte in primul rand acea experienta nefericita, care o percepe si o inmagazineaza ca pe un “inamic”, care ti-a pus viata in pericol. Face acest lucru pentru a se asigura ca nu o vei repeta in viitor, sau in cel mai rau caz daca se repeta, sa fii pregatit si sa stii cum sa o depasesti. 

Emotiile pot fi provocate atat de evenimente externe cat si de propia noastra activitate cerebrala. O sa iau un expemplu extrem pentru ca vreau sa fac lucrurile cat mai clare: cand ai pierdut o persoana draga (deces sau despartire), creierul o intercepteaza ca pe un eveniment traumatic care creeaza suferinta; si creierului nu-i place suferinta, devenim mult prea vulnerabili pentru placul lui atunci cand ceva doare in corp, minte sau suflet; vulnerabil  pentru creier inseamna ca viata iti este iar in pericol. La naiba, iar are de lucru! Noi suntem fiinte foarte comode, nu prea nu place sa iesim din zona de comfort, pantru ca nu stim ce se afla acolo. Si creierul ne interzice sa pasim in directia aceea. Problema se mareste atunci cand societatea/familia/cultura ne invata sa nu lasam acele sentimente de durere, tristete, mahnire sa iasa la suprafata; doamne fereste sa aratam ca suntem “slabi”. Tot ce auzi din stanga si din dreapta este “fi tare”, “nu plange”. Intentia lor este de a ne ajuta, de a ne face sa ne simtitm mai bine; de fapt aceste lucruri ne fac mai rau. Acele emotii (sau sentimente) sunt rezultatul acestor energii care au nevoie sa iasa din corp (prin lacrimi, prin oftat, prin tristete, prin apatie, prin tipete, orice are nevoie corpul). Ce nu ne invata nimeni este ca daca nu eliberam aceste energii, a caror natura este sa se miste ca apa unui rau, acestea incep sa roada fiinta noastra din interior. Nu le lasam sa iasa, nicio problema, vor gasi ele o modalitate de a iesi. Si aceste energii blocate in corpul nostru ies prin forma bolilor fizice sau psihice. Aici inca medicina vestica mai are lucruri de inteles si invatat, lucruri despre care medicina si practicile orientale vorbesc de mii de ani, yoga fiind una dintre cele mai vechi.

Cred cu tarie ca al nostru creier este cea mai complexa structura din univers, insa nu pot trece cu vederea partea reptiliana a lui care inca nu s-a adaptat evolutiei noastre mult prea rapide din ultimele secole, pentru ca nu stie diferenta intre a te afla fizic in pericol (cum se intampla cu stramosii nostri cand dadeau nas in nas cu o fiara) si pericolul pe care gandurile noastre negative il creeaza in minte in sec XXI, cand poate corpul fizic isi bea cafeaua aparent linistit dimineata. Ceea ce incerc sa spun este ca avem abilitatea doar cu puterea gandului sa creem stres, si sa ne punem fiinta in pericol, chiar daca lumea exterioara e calma. Gandul poate crea fercire dar poate crea si boala. Poate crea abundenta si armonie dar poate crea saracie si deziluzie. De aici si ideile false. Fiecare om percepe realitatea diferit. Fiecare traieste o experienta diferita; chiar daca acel eveniment ni se intampla amandorura in acelasi timp. Pentru ca, asa cum spuneam mai sus, am fost formati si programati diferit (incepand din copilarie, cum au avut grija parintii nostri de noi sau nu, daca am primit o educatie sau nu, etc.). si vedem realitatea diferit, vedem viata prin ochelarii nostri proprii. Si fiecare persoana are aceasta pereche de ochelari pe ochi, constient sau nu, care deformeaza realitatea. De aici si ideile false. 

Suntem o specie ingenioasa, cu puteri incredibile. Insa puterea care detine suprematia si care ne diferentiaza de celelalte specii, este cea a gandului. Gandul ne-a dus pe luna, gandul a inventat roata si becul, gandul a construit zgarie norii si penicilina, insa tot gandul a dat nastere unui iepure fluorescent intr-un laborator, a ras civilizatii intregi in vanatoarea lui de a satisface ego-ul si de a demonstra (nu stiu cui) ca noi suntem specia in fruntea lantului trofic pe acesta planeta. Planeta pe care o putem distruge prin apasarea unui buton nuclear, si pe noi odata cu ea. 

Dar e ok…ne-am aterizat jucariile pe Marte zilele trecute…

…gandul ne creeaza o Planeta B.

Sau…?

 

 

Facebook : Gabi Chirila

Pagina de yoga 

Facebook : Yogabi

Instagram : yogabi_romania

Linkedin : Gabi Chirila

Multumesc mult BusineessD pentru provocarea oferita odata cu aceste intrebari. A fost o experienta in sine pentru mine. Si inca una foarte frumoasa. 

 

28 februarie 2021

HOME

    We invest in intuition

    Gabi Chirila